Barbu Mateescu: ”Datorii și datornici” (OPINIE)

Căile misterioase ale algoritmului folosit de YouTube pentru a sugera ce să vizionez în continuare m-au dus spre un show, cum sunt probabil mai multe în SUA. Persoane cu datorii zdravene, reprezentând de cel puțin două ori mai mult decât venitul lor net anual, sună în studio și cer sfaturi, doresc strategii, solicită păreri cu privire la opțiunile pe care le au.

După câteva ediții ale misiunii, e ușor să-ți dai seama că nu este vorba de actori ce interpretează un scenariu. Problemele sunt autentice și diverse. Am auzit povestea unui bărbat de 61 de ani din New England, dependent de jocuri de noroc; un alt bărbat, părinte a patru copii, tocmai a descoperit că soția sa este bolnavă de cancer într-un context financiar atroce; o familie din Arizona pur și simplu a refuzat să plătească facturile de orice fel – cu excepția utilităților – timp de ani de zile; și o droaie de alte scenarii, majoritatea mai puțin dramatice decât cele pe care le-am scris mai sus și care mi-au venit în minte datorită aerului lor ușor exotic. Marea majoritate a cazurilor sunt sau devin anodine datorită coordonatelor similare: o serie de decizii financiare neinspirate sau de pași greșit calculați ce produc, din cauza cercului vicios al dobânzilor, pagube pe termen lung.

Datoriile cetățenilor americani provin din multe surse – aproape toate inexistente în Europa. Există, desigur, ca și la noi, ipoteci. Dar prețul unei case în SUA este într-o creștere accelerată: statisticile din mediul online sugerează o dublare a prețului casei medii în ultimii cinsprezece ani. Chiar și ajustând pentru inflație, prețul unei case este mult mai mare decât în urmă cu două decenii sau cinci. Și dimensiunile casei americane medii s-au mărit în ultima jumătate de secol, ceea ce explică în bună măsură creșterea costurilor. (Nu mi-e foarte clar de ce ar avea nevoie americanul mediu de o casă de 240 de metri pătrați, aceasta fiind dimensiunea vehiculată pentru norma în SUA. Familia americană este, statistic vorbind, mai mică decât în trecut iar digitalizarea și tehnologizarea prezente în multe domenii implică o reducere – și nu o creștere – a dimensiunii obiectelor de fel și chip. Pe de altă parte, de vreme ce nimeni nu bate pe umăr arhitecții pentru a le cere ceva mai mic și mai ieftin, există niște aspecte pe care nu le iau în calcul dar pe care te invit să ți le imaginezi. Și, oricum, clienții sunt liberi să achiziționeze case de orice dimensiuni doresc).

De asemenea, a absolvi o facultate în SUA costă – iar acele costuri implică aproape inevitabil un împrumut. În cazul doctorilor și altor specialități complexe, suma pe care absolventul trebuie să o plătească este colosală, anii necesari dobândirii diplomei fiind, ca și la noi, numeroși (chiar dacă sistemul de învățământ este structurat altfel). Problemele medicale acute pot de asemenea duce la apariția unor cheltuieli neprevăzute. Achiziția de mașini în rate, prin contracte de închiriere („lease”) produce găuri în buget de neimaginat în urmă cu 30 sau 40 de ani. Cardurile de credit permit de asemenea gesturi extravagante din punct de vedere financiar prin care orice dorință sau nevoie să poată fi îndeplinită, însă dobânzile lor sunt ucigătoare.

Informațiile cu privire la valoarea medie a datoriei / cap de cetățean american diferă. Am văzut și 50 000 dolari dar și 90 de mii. Mai relevant este câți oameni *nu* sunt îndatorați în vreun fel. Iar această informație nu există în spațiul public – sau cel puțin nu am găsit-o eu.

Această spirală/miraj a îndatorării individuale exista deja în SUA atunci când mă aflam acolo, în urmă cu aproape douăzeci de ani. Între timp a luat viteză. Ea joacă un rol benefic pentru economia americană, măcar parțial. A te întinde mai mult decât îți este plapuma permite achiziționarea de bunuri și servicii care altfel ar fi zăcut neutilizate. Astfel, atât entitatea care le comercializează cât și producătorii (mulți aflați, e adevărat, în afara Americii) rulează bunuri, fac profit, mențin locuri de muncă sau extind numărul lor, oferă dividende mulțumitoare acționarilor. Las pe economiști să măsoare implicațiile concrete, pozitive sau mai puțin pozitive, ale unei societăți clădite pe credit și deci pe datorie.

Aspectele negative din punct de vedere psihologic sunt însă semnificative. Niciunul din oamenii care sună în studio nu este în pragul lacrimilor, dar toți au momente de chin la activ: nopți nedormite, stres constant, certuri cu partenerul sau partenera de viață. Cu excepția cazului în care li s-ar prăbuși în cap un meteorit compus integral din bancnote, ei se confruntă cu realitatea neplăcută – dar matematică – conform căreia datoria va fi plătită integral în ani și ani de zile, în multe cazuri mai bine de un deceniu. Iar la acest final fericit nu se poate ajunge decât prin disciplină și prin evitarea accidentelor de fel și chip care ar obliga datornicul să apeleze din nou la cardul de credit sau la angajarea unor împrumuturi noi.

Realizatorii show-ului au vehiculat de-a lungul timpului două valori privind ponderea în societatea americană a oamenilor care trăiesc „de la un salariu la altul”, neavând niciun fel de rezerve financiare: dacă în emisiunile de acum câțiva ani se făcea vorbire de 70%, mai recent ei susțin – probabil pe baza unor noi cercetări – că 78% din americani se află în această situație. Din acest punct de vedere, lucrurile nu stau foarte diferit în România. Nici în țara noastră nu există o pregătire temeinică pentru cazul în care o criză ar afecta familia sau gospodăria. Emisiuni precum cele despre care am scris mai sus pot deveni uzuale în România de peste un deceniu, atâta timp cât elemente fundamentale despre problemele economice pe care le întâmpină un om de-a lungul vieții sale rămân neînvățate. Nu avem aceleași mecanisme de îndatorare la dispoziție precum americanii, dar avem naivitate. Anumite bănci au început deja să-și educe clientela, conștiente fiind că rău platnicii sunt cel mai mare pericol la adresa planului lor de afaceri. Ca societate, putem face mai mult.